Un grav accident de circulaţie a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN75, în localitatea Bistra. Patru tineri au ajuns la spital, după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului într-o curbă deosebit de periculoasă şi a intrat cu maşina în curtea unui localnic.

Publicitate

Accidentul a avut loc în jurul orei 3.30. Potrivit IPJ Alba, şoferul autoturismului se deplasa împreună cu alţi trei tineri de la o discotecă din Câmpeni înspre Bistra, iar, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-o curte care se afla pe partea dreaptă a drumului. Tânărul, ameţit de băutură, nu a adaptat viteza maşinii la condiţiile de drum.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În urma impactului, atât şoferul cât şi celelalte trei persoane, o fată şi doi băieţi, pasageri în maşină au ajuns la spital. Tânărul care se afla la volan nu a suferit răni grave, în timp ce ceilalţi doi pasageri au fost diagnosticaţi cu traumatisme abdominale. Cel de-al patrulea tânăr a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Alba, unde medicii au constatat că a suferit un traumatism cranio-cercebar sever.

Toţi tinerii implicaţi în accident au vârste cuprinse între 17 şi 34 de ani.

Vă  prezentăm comunicatul IPJ Alba:

"În data de 30.10.2011 orele 03 18 , Poliţia Oraşului Cîmpeni, a fost sesizată în legătură cu faptul că pe DN 75, în localitatea Bistra, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omeneşti.

Publicitate

Echipa de cercetare deplasată la locul accidentului a constatat că P.V.R., de 26 de ani, din Baia de Arieş, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 75, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi, la Km 83, într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu zidul de beton al gardului unei locuinţe răsturnându-se în curtea imobilului.

În urma accidentului, 3 persoane cu vârste de 17, 18 şi 34 de ani, au fost răniţi,  fiind transportate la spitalul din Câmpeni pentru îngrijiri medicale.

Publicitate

După investigare tânărul în vârstă de 18 ani a fost transferat la Spitalul Judeţean Alba, pentru examen medical de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcootest, rezultând o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemie.

Cercetările sunt continuate."