Connect with us
Advertisement

Actualitate

ACCIDENT la Cetatea de Baltă, provocat de un şofer aflat sub influenţa alcoolului. Două maşini lovite

masina politie

Publicat

Un tânăr din Jidvei s-a ales cu dosar penal după ce a provocat un accident, la Cetatea de Baltă, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului.

Potrivit IPJ Alba, duminică, în jurul orei 20.16, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Principală din localitatea Cetatea de Baltă.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat că, un bărbat de 35 de ani, din comuna Jidvei, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din comuna Şona.

În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru bărbatul vinovat de producerea accidentului a rezultat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, în vreme ce, pentru celălalt conducător auto, rezultatul a fost negativ.

Conducătorul auto în vârstă de 35 de ani a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement