Abrud
ACCIDENT la Cîmpeni. Tânăr rănit, după ce o autoutilitară a lovit un autoturism, pe contrasens
Viteza neadaptată la condiţiile de drum a fost cauza unui accident rutier produs pe raza oraşului Cîmpeni. Un tânăr în vârstă de 31 de ani din Abrud a fost rănit.
Potrivit IPJ Alba, miercuri, 1 noiembrie, în jurul orei 20.10, un tânăr în vârstă de 32 de ani, din comuna Ibăneşti, judeţul Mureş, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 74 A, în direcţia Abrud – Cîmpeni, la kilometrul 9, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din Abrud.
În urma accidentului, un tânăr de 31 de ani, din Abrud, pasager în autoturism, a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spitalul din Abrud, pentru îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă conducătorilor auto să circule, în permanenţă, cu viteza adaptată condiţiilor meteo – rutiere şi reaminteşte că viteza excesivă şi cea neadaptată condiţiilor de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente, în ţara noastră.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News