Eveniment
Accident la Drâmbar: Un tânăr din Ciugud s-a urcat beat la volan și a intrat cu mașina într-un autoturism parcat

Un tânăr de 23 de ani, din Ciugud, a provocat un accident rutier, în noaptea de marți spre miercuri, după ce s-a urcat beat la volan. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Potrivit IPJ Alba, accidentul a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, puțin după miezul nopții, pe DJ 107 C din localitatea Drâmbar.
Din primele cercetări efectuate de polițiți a rezultat că un tânăr de 23 de ani, din comuna Ciugud, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost dus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, au mai transmis reprezentanții IPJ Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News