Accident la ieşire din localitatea Unirea. Un TIR care transporta scaune s-a răsturnat
Potrivit IPJ Alba, şoferul autotrenului a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat. Bărbatul care conducea TIR-ul şi o femeie, pasageră, au fost răniţi uşor, dar sunt conştienţi. Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului pentru a transporta victimele la spital. Nu sunt alte autoturisme implicate.
În urma primelor cercetări, s-a stabilit că "la data de 16.02.2011, ora 09.32, pe DN 1, km 429+950 metri, în afara localităţii Unirea, S.V., de 23 ani, domiciliat în localitatea Cernavodă, judeţul Constanţa, în timp ce conducea o autoutilitară cu semiremorcă în direcţia Aiud - Turda, a adormit la volan, a pierdut controlul autovehiculului, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în afara carosabilului, în partea dreaptă a sensului său de mers.
În urma accidentului, conducătorul auto şi o tânără în vârstă de 19 ani, din judeţul Constanţa, pasageră în autoutilitară, au suferit leziuni corporale uşoare şi au fost transportaţi la spitalul din Aiud, pentru acordarea de îngrijiri medicale."
FOTO: arhivă
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)