masina politia rutiera alba Un bărbat din comuna Şona este cercetat pentru producerea unui accident rutier pe raza localităţii Sânmiclăuş, lângă Jidvei. Aflat sub influenţa alcoolului, acesta a condus un autoturism şi a lovit o maşină parcată în faţa unei case.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, 28 mai, în jurul orei 17.50, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza localităţii Sânmiclăuş, au observat un autoturism avariat, în urma unui accident rutier fără victime.

Din primele cercetări a rezultat că S.M., 44 de ani, din comuna Şona, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu un autoturism ce era parcat în faţa unui imobil.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de S.M., cercetările sunt continuate, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.