Eveniment
ACCIDENT la Sebeș. Două adolescente au ajuns la spital după ce au fost lovite de o mașină condusă de un șofer de 20 de ani
Două tinere de 15 și 17 ani din Sebeș au ajuns la spital sâmbătă după-amiaza, după ce au fost lovite de un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani.
Potrivit IPJ Alba, la data de 17 februarie 2024, în jurul orei 17.00, un tânăr de 20 de ani, din municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism în intersecția DN 67 C cu strada Dobrogeanu Gherea din Sebeș, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și a surprins și accidentat două tinere, de 15 și 17 ani, din Sebeș, care se deplasau pe jos, pe acostament.
În urma accidentului, cele două tinere au suferit leziuni corporale ușoare și au fost transportate la spital.
Conducătorul auto a fost testat privind consumul de alcool, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News