Un bărbat din Sebeș s-a ales cu dosar penal în urma unui accident petrecut în municipiu. Acesta a ajuns cu mașina într-un copac, iar polițiștii au descoperit că bărbatul avea permisul anulat și era sub influența alcoolului.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, joi, 6 aprilie, în jurul orei 15.00, polițiștii din Sebeș au intervenit pe strada Viilor din municipiu, pentru soluționarea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale.

În urma cercetărilor, a rezultat că un bărbat de 49 de ani, din municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un arbore.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul care a condus autoturismul avea permisul de conducere anulat, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat că era sub influența băuturilor alcoolice, valoarea rezultată fiind de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.