Connect with us
Publicitate

Blaj

ACCIDENT mortal într-o comună din Alba. Cum a încercat să scape de răspundere un șofer care a lovit un pieton

pol

Publicat

Un tânăr din Cergău a provocat un accident rutier mortal, în timp ce conducea sub influența alcoolului.

A sunat la 112 și a spus că a găsit un bărbat căzut pe carosabil, apoi a părăsit locul faptei, încercând astfel să scape de răspundere, după cum au stabilit ulterior polițiștii.

Accidentul s-a petrecut luni seara, în jurul orei 23.00, pe strada Principală din Cergău. Poliția Municipiului Blaj a fost sesizată, printr-un apel pe 112, cu privire la faptul că acolo se afla o persoană căzută pe carosabil.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că este vorba despre un  bărbat de 61 de ani, din Cergău, care avea o lovitură la cap, inițial fiind în stare conștientă.

Ulterior, echipajul SMURD ajuns la fața locului a constatat că victima prezenta inclusiv leziuni la picioare. Starea acesteia s-a agravat, fiind supusă manevrelor de resuscitare, care nu au avut succes, fiind declarat decesul.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul a fost victima unui accident rutier și au demarat verificări în vederea identificării autoturismului și persoanelor implicate.

Potrivit IPJ Alba, la scurt timp a fost identificat un tânăr de 25 de ani, din comuna Cergău, în legătură cu care s-a stabilit că a provocat accidentul rutier. Acesta era sub influența băuturilor alcoolice și conducea un autoturism neînmatriculat. Polițiștii au constatat că el a sunat pe 112, după care, în încercarea de a scăpa de răspundere, s-a ascuns, cu autoturismul, pe un drum de la marginea satului.

În urma testării lui cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său au fost întocmit dosar penal, pentru ucidere din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat, urmând ca față de acesta să fie luate măsurile legale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate