Accident pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Șofer rănit după ce mașina sa a fost lovită de o bucată din cauciucul unui TIR
Un bărbat a fost rănit într-un accident rutier petrecut luni seara pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Autoturismul pe care-l conducea a fost lovit de o bucată dintr-o anvelopă a unui TIR, iar mașina a ajuns în parapet.
Potrivit IPJ Sibiu, accidentul s-a petrecut la kilometrul 263+500 m, între Săcel și Cristian, pe sensul Sebeș-Sibiu.
În timp ce conducea un ansamblu rutier pe sensul de deplasare Sebeș – Sibiu, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din județul Gorj, ar fi suferit o explozie la una dintre anvelopele ansamblului rutier pe care-l conducea.
O bucată desprinsă din anvelopă a fost proiectată într-un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Argeș. Acesta a pierdut controlul direcției de mers și a acroșat ușor parapetul median al carosabilului.
În urma evenimentului, conducătorul autoturismului, în vârstă de 32 de ani, a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.
Potrivit ISU Sibiu, bărbatul de 32 de ani a suferit un traumatism la mână. Acesta a fost transportat la UPU Sibiu conștient.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)