masina politie rutiera accident Două femei au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut luni, în jurul amiezii, pe DJ 107, la Drâmbar. Un şofer de 69 de ani a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un cap de pod.

Publicitate

Potrivit Poliţiei, la ora 11.42, pe DJ 107, pe raza localităţii Drâmbar, M.A., un bărbat de 69 de ani, din comuna Ciugud, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Drâmbar - Şeuşa, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra autoturismului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 69 de ani şi una de 60 de ani, pasagere în autoturism, au suferit leziuni corporale uşoare şi au fost transportate la spitalul din Alba Iulia.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.