Aiud
Accident pe DJ 107D în comuna Unirea: biciclist lovit de un autoturism condus de un tânăr din Dolj
Un bărbat care circula pe bicicletă a fost rănit într-un accident rutier petrecut pe DJ 107D, în comuna Unirea. Acesta se afla sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, 30 iulie, în jurul orei 12.45, pe DJ 107D, în comuna Unirea, un tânăr de 29 de ani, din orașul Filiași, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism a acroșat un bărbat, de 55 de ani, din comuna Unirea, care se deplasa pe o bicicletă.
În urma accidentului rutier, biciclistul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
Atât conducătorul auto, cât și biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto, iar pentru biciclist, a rezultat valoarea de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News