Actualitate
ACCIDENT pe DN 67C, în satul Laz. O minoră a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, pe trecerea de pietoni
O minoră în vârstă de 10 ani a ajuns miercuri seara la spital după ce a fost lovită de un autoturism, pe o trecere de pietoni aflată pe raza localității Laz.
Potrivit IPJ Alba, la data de 5 august 2018, în jurul orei 19.10, poliţiştii din Sebeş au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier produs pe DN 67 C, pe raza localităţii Laz.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că un tânăr în vârstă de 33 de ani, din comuna Unirea, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism, în direcţia Săsciori – Şugag, nu a acordat prioritate de trecere unei minore în vârstă de 10 ani, ce traversa drumul pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător.
În urma accidentului, minora a suferit leziuni la un picior şi a fost transportată la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News