Un copil în vârstă doar de o lună a fost transportat la spital în urma unui accident rutier petrecut vineri după-amiaza pe DN1 Alba Iulia - Teiuș, lângă Oiejdea.

Potrivit IPJ Alba, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, care s-au lovit pe același sens de mers.

Publicitate

Copilul ar fi suferit un traumatism minor și a fost transportat la spital de echipajul SMURD, pentru investigații medicale suplimentare.

Traficul rutier a fost îngreunat temporar. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 16.00.