ACTUALITATE
ACCIDENT pe DN1 lângă Teiuş, provocat de un şofer aflat sub influenţa alcoolului. Două persoane rănite
Un bărbat din Cluj-Napoca s-a ales cu dosar penal în Alba după ce, aflat sub influenţa alcoolului, a condus un autoturism şi a provocat accident. În urma evenimentului rutier, două persoane au fost rănite.
Potrivit IPJ Alba, în 16 mai, în jurul orei 7.00, pe DN 1 la kilometrul 400, în afara localităţii Teiuş, un bărbat de 45 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de maşina din faţă, intrând în coliziune cu aceasta.
În urma accidentului, conducătoarea celui de-al doilea autoturism, în vârstă de 26 de ani, din Aiud şi o femeie de 52 de ani, pasageră în maşină, au suferit leziuni corporale uşoare.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat că era sub influenţa băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparat fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de conducătorul auto vinovat de producerea accidentului, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influența alcoolului.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.