Connect with us
Advertisement

Abrud

Accident pe DN 74 la Bucium: Tânără rănită, după ce a pierdut controlul autoturismului. Precizările acesteia

Publicat

O tânără a fost rănită într-un accident rutier petrecut pe DN74 la Bucium. Aflată la volanul unui autoturism, a ajuns cu mașina într-un stâlp.

Potrivit IPJ Alba, joi, 6 aprilie, în jurul orei 7.40, polițiștii din Abrud au intervenit pe DN 74, pe raza localității Bucium, unde a fost semnalată producerea unui accident rutier.

Din primele cercetări, a rezultat că o tânără de 21 de ani, din Abrud, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei de energie electrică.

În urma accidentului, conducătoarea auto a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Tânăra a precizat pentru Alba24 că are 22 ani și că a pierdut controlul asupra autoturismului și a derapat din cauza vremii și a condițiilor de drum.

Mașina a intrat în coliziune cu un gard și un garaj, s-a izbit de un stâlp de curent apoi s-a rostogolit 7-8 metri într-o râpă.

Ea a precizat că nu folosea telefonul mobil la volan și nici un avea cauciucuri de vară.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement