Un tânăr din Boteşti este cercetat penal pentru producerea unui accident pe DN74, la Zlatna şi părăsirea locului faptei. Aflat la volanul unui autoturism, acesta a lovit un cal, călărit de un minor de 13 ani. În urma impactului, animalul a murit, iar copilul a fost rănit şi transportat la spital.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, miercuri, poliţiştii din Zlatna l-au identificat pe un bărbat de 33 de ani, din Boteşti, ca persoană bănuită de comiterea unui accident rutier, soldat cu rănirea uşoară unui minor. Fapta a fost sesizată poliţiei la data de 29 mai, în jurul orei 22.00.

Marţi seara, în timp ce conducea un autoturism pe DN 74, pe raza oraşului Zlatna, ajuns la kilometrul 67+300 de metri, a acroşat un cal ce era călărit de un minor de 13 ani, din localitatea Pirita.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În urma accidentului, calul a murit, iar minorul a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spitalul din Alba Iulia, fără a rămâne internat.

După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul producerii lui, fiind identificat, ulterior, de către poliţişti.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de  vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.