ACCIDENT pe DN75, în Apuseni. Tânăr de 19 ani rănit, după ce a intrat cu maşina în gardul unei case
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost rănit într-un accident rutier petrecut joi la Brăzeşti, pe DN75, în Apuseni. A pierdut controlul volanului şi a ajuns cu maşina în gardul unei case.
Potrivit IPJ Alba, în 14 iunie, în jurul orei 21.05, un tânăr de 19 ani, din comuna Sălciua,în timp ce conducea un autoturism pe DN 75, pe raza localităţii Brăzeşti, în direcţia Turda – Cîmpeni, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă a pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu gardul împrejmuitor al unei case.
În urma accidentului, un tânăr de 21 de ani, din comuna Sălciua, pasager în autoturism, a suferit leziuni corporale uşoare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)