EVENIMENT
UPDATE ACCIDENT pe DN75: Mașină RĂSTURNATĂ 10 metri într-o râpă, pe malul râului Arieș. Trei persoane rănite
Trei persoane au fost rănite în accident rutier petrecut în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00.15, pe DN75, lângă Baia de Arieș.
Potrivit ISU Alba, o mașină s-a răsturnat pe malul râului Arieș, în dreptul localității Muncelu.
Din primele date, în autoturism se aflau trei persoane, iar una dintre acestea a rămas prinsă în caroseria mașinii.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale SMURD și o ambulanță SAJ.
UPDATE, ora 00.55: Cele trei persoane sunt conștiente și primesc îngrijiri medicale, precizează ISU Alba. Mașina s-a răsturnat într-o prăpastie de aproximativ 10 metri.
UPDATE 1: Potrivit IPJ Alba, luni, în jurul orei 00.13, polițiștii din Baia de Arieș au intervenit la un eveniment rutier, sesizat prin 112, produs pe DN 75, pe raza localității Baia de Arieș.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că un bărbat, de 51 de ani, din Baia de Arieș, în timp ce conducea un autoturism, în direcția Turda – Câmpeni, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra acestuia, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat la o diferență de nivel de aproximativ 10 metri față de DN 75.
În urma accidentului, conducătorul auto a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
Acestuia i-au fost recoltate mostre de sânge, pentru a se stabili dacă a fost sau nu sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările sunt continuate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.