Connect with us

Eveniment

FOTO | ACCIDENT pe şoseaua de centură din ALBA IULIA: IMPACT între două maşini. O persoană a fost rănită

Publicat

DSC_0488 Un accident rutier s-a petrecut miercuri după-amiaza pe şoseaua de centură a oraşului Alba Iulia. Două autoturisme care au intrat în coliziune. În urma impactului, un bărbat a fost rănit.

UPDATE: Accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate. Este vorba despre maşini Volkswagen înmatriculate în Alba, o dubiţă a unei firme de catering şi un Caddy.

Persoana rănită este şoferul din Caddy, care a fost transportat la spital cu leziuni la o mână.

Traficul rutier nu a fost afectat pe şoseaua de centură, cele două maşini fiind scoase de pe carosabil, în parcarea din zona benzinăriei Europa.

UPDATE 1: Potrivit IPJ Alba, la ora 13.58, pe şoseaua de ocolire a municipiului Alba Iulia, M.D., de 45 de ani, din comuna Mirăslău, judeţul Alba, în timp ce conducea o autoutilitară, nu s-a asigurat corespunzător la ieşirea din parcarea unei societăţi comerciale, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, în direcţia Sebeş – Teiuş de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Sebeş.

În urma accidentului, şoferul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni corporale uşoare fără a rămâne internat în spital.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

foto: Daniel Bloss

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement