Actualitate
ACCIDENT pe Trasalpina, la Oașa. Trei persoane rănite după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în afara şoselei
Un accident rutier grav s-a petrecut miercuri, 19 iulie, în apropierea lacului de acumulare Oașa. Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar trei persoane au ajuns la spital cu leziuni corporale grave.
Potrivit IPJ Alba, la data de 19 iulie, în jurul orei 11.46, C.S., de 68 de ani, din Bucureşti, în timp ce a condus un autoturism pe Drumul Naţional 67 C, pe sensul de mers Șugag – Oașa, în apropierea lacului de acumulare Oașa, nu a adaptat viteza într-o curbă și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului, conducătorul auto şi cei doi pasageri din autoturism, N.A (67 de ani, din Petreşti) şi S.D (75 de ani din Piteşti) au suferit leziuni corporale grave şi a fost transportați la Spitalul Municipal Sebeş pentru îngrijiri medicale de specialitate, rămânând internați sub supraveghere medicală.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News