Un bărbat din comuna Ciugud este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier, în timp ce conducea sub influența alcoolului. Ar fi intrat cu mașina pe contrasens, în zona unui sens giratoriu și a lovit un autoturism condus de o femeie.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, 3 decembrie, în jurul orei 17.45, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au intervenit pe DJ 107, pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări, a rezultat că un bărbat de 52 de ani, din comuna Ciugud, în timp ce conducea un autoturism, în zona sensului giratoriu aflat la intersecția cu drumul care duce spre Șeușa, ar fi pătruns pe contrasens și ar fi intrat, în coliziune laterală cu un autoturism condus de o femeie de 39 de ani, din Alba Iulia.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În urma testării conducătorilor auto, cu aparatul etilotest, a rezultat că bărbatul era sub influența băuturilor alcoolice, valoarea indicată fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.