UPDATE VIDEO: Accident cu 13 persoane implicate pe DN1 Bradu-Avrig în județul Sibiu. Doi copii răniți, trafic blocat
Un accident rutier în care au fost implicate 15 persoane a fost semnalat luni după-amiaza pe DN1 în județul Sibiu, între localitățile Bradu și Avrig. Mai multe mașini s-ar fi lovit. Traficul rutier este blocat și a fost activat planul roșu de intervenție.
UPDATE: Ora 15.35: Planul Roșu de intervenție e fost dezactivat.
Potrivit ISU Sibiu, în accident au fost implicate 13 persoane (6 minori și 7 adulți). Aceștia au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Au fost transportați la spital doi minori și un adult. Este vorba de un minor în vârstă de 8 ani care a suferit un traumatism cranian și multiple contuzii, transportat la CPU Luther. O minoră în vârstă de 2 ani cu escoriații și contuzie la picior, transportată împreună cu mama, în vârstă de 33 de ani, care a suferit atac de panică, la CPU Luther Sibiu.
Celelalte persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital.
Cum s-a petrecut accidentul
UPDATE, ora 15.57: Potrivit IPJ Sibiu, din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, între localitățile Avrig și Bradu, km 286 + 100 m, având direcția de deplasare Brașov - Sibiu, un conducător auto în vârstă de 62 de ani, domiciliat în județul Vrancea, nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de un autoturism care se deplasa în fața sa, în aceeași direcție.
A intrat în coliziune cu autoturismul respectiv condus de către un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Sibiu. Ulterior, autoturismul condus de către bărbatul în vârstă de 31 de ani a fost proiectat în alte două autoturisme, conduse în aceeași direcție de mers.
Doi pasageri minori din autoturismul condus de către bărbatul în vârstă de 31 de ani, respectiv un minor în vârstă de 8 ani și o minoră în vârstă de 2 ani, ambii din municipiul Sibiu, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și a dispunerii măsurilor legale.
Traficul rutier este în continuare blocat total.
Cum au acționat forțele de intervenție
Știrea inițială: Potrivit ISU Sibiu, din primele informații în accident sunt implicate 4 mașini și 15 persoane.
La nivelul județului Sibiu s-a activat Planul Roșu de Intervenție.
La fața locului sunt mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o ambulanță SAJ, o autospecială de stingere și una de primă intervenție. Forțele de la fața locului au fost suplimentate cu încă o ambulanță SMURD și o autospecială de transport personal și victime multiple.
Se efectuează evaluarea medicală a persoanelor implicate.
imagini: ISU Sibiu
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)