Uncategorized
Accident rutier cu o victimă, în apropiere de Unirea
Pe DN 1, în afara localităţii Unirea, a avut loc, vineri, un accident rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită.
M.C., de 47 de ani, din Turda, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Alba Iulia – Turda, s-a angajat în efectuarea unei depăşiri pe un sector de drum pe care această manevră este interzisă, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă în aceeaşi direcţie de mers de C.I., de 46 de ani, din comuna Stremţ, care s-a angajat la efectuarea unui viraj la stânga pentru schimbarea direcţiei de mers, fără să se asigure.
În urma accidentului, o femeie de 43 de ani, pasageră în autoturism, a suferit leziuni, fiind transportată la spitalul din Ocna Mureş, de unde a fost transferată la un spital din Cluj-Napoca.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News