Aiud
UPDATE FOTO: ACCIDENT mortal pe DN 1, la Mirăslău. Un tânăr de 18 ani a DECEDAT după ce s-a răsturnat cu mașina

Un accident rutier mortal s-a produs sâmbătă seara, în jurul orei 19:30, pe drumul național DN 1, pe raza localității Mirăslău. Un autoturism în care se aflau trei persoane s-a răsturnat.
Șoferul, un tânăr de 18 ani, a rămas încarcerat între fiarele mașinii, fiind extras de către pompieri în stop cardio-respirator. Din nefericire, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Actualizare, 19 ianuarie: Potrivit IPJ Alba, în seara zilei de 18 ianuarie 2025, polițiștii rutieri din Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Drumul Național 1, la kilometrul 415+335 metri, în apropierea localității Mirăslău, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.
Un tânăr de 18 ani, din localitatea Heria, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe sensul de mers Aiud- Turda, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, din nefericire, conducătorul autoturismului a decedat.
Totodată, un tânăr de 21 de ani, din localitatea Heria, pasager dreapta față și un alt tânăr de 18 ani, din localitatea Războieni- Cetate, pasager spate în autoturism, au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital, în vederea efectuării unor investigații medicale de specialitate.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Actualizare, ora 21:20 – Centrul Infotraficdin Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul a fost reluat pe DN 1 Alba Iulia – Turda, în zona localității Mirăslău, județul Alba. Conducătorul autoturismului răsturnat în afara carosabilului a fost extras din autovehiculul avariat, fiind declarat decedat, iar alți doi pasageri au suferit leziuni pentru care au necesitat transportul la spital.
Actualizare, ora 20:35 – Potrivit ISU Alba, din nefericire persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare fiind declarat decesul acesteia. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 18 ani.
Actualizare, ora 20:35 – Potrivit IPJ Alba, din nefericire, conducătorul autoturismului a decedat.
Actualizare, ora 19:45 – Potrivit ISU Alba, forțele de intervenție au ajuns la locul producerii accidentului.
În autorismul implicat se aflau trei persoane, din care o persoană încarcerată.
Persoană încarcerată a fost extrasă din autoturism de catre pompierii militari. Aceasta se află în stop cardio-respirator, s-au început manevrele de resuscitare.
Știrea inițială
Potrivit ISU Alba, Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și descarcerare la un accident rutier produs pe DN 1, pe raza localității Mirăslău.
Din informațiile primite de la apelant ar fi vorba despre un autoturism răsturnat, posibil o persoană inconștientă, încarcerată.
Salvatorii intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ.
Potrivit IPJ Alba, traficul rutier este blocat pe DN 1, în localitatea Mirăslău, din cauza unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism.
Din primele date, acesta nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile, după care ar fi revenit.
Trei persoane ar fi suferit leziuni corporale.
Cercetarea la fața locului este în desfășurare.
sursa foto: ISU Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News