moped Un tânăr de 26 de ani din Petreşti este cercetat de poliţişti după ce a produs un accident rutier în timp ce conducea un moped fără a deţine permis. Nu a acordat prioritate unui autoturism şi a intrat în coliziune cu acesta.

Publicitate

Accidentul a fost sesizat la Poliţia Sebeş, miercuri, la ora 20.52 şi s-a produs pe strada Gheorghe Şincai din Petreşti.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului, a rezultat că P.M.A., un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Petreşti, în timp ce conducea un moped, ajuns în intersecţia cu strada Valea Sebeşului, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Petreşti, intrând în coliziune cu acesta.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În urma accidentului, mopedistul a suferit leziuni corporale uşoare şi refuzat să primească îngrijiri medicale.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că P.M.A. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.