FOTO UPDATE: Accident rutier în Petrești-Sebeș: Impact între două autoturisme. Doi bărbați răniți
Un accident rutier a avut loc în localitatea Petrești, din Sebeș, marți 10 martie 2026. Accidentul s-a produs pe strada 1 Mai, în jurul orei 16.00.
Potrivit ISU Alba, în accidentul rutier au fostimplicate două autoturisme. Din primele date nu sunt persoane încarcerate între fiarele autoturismelor.
La fața locului intervin pompierii din Sebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Doi bărbați răniți
UPDATE: Potrivit IPJ Alba, marți, 10 martie 2026, în jurul orei 16.00, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada 1 Mai din localitatea Petrești, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Săsciori, în timp ce conducea un autoturism, pe strada 1 Mai din localitatea Petrești, nu ar fi acordat prioritate de trecere autoturismului condus de o femeie, în vârstă de 34 de ani, din localitatea Petrești, care circula regulamentar din sens opus. Cele două mașini au intrat în coliziune.
În urma evenimentului rutier, un bărbat, în vârstă de 41 de ani, pasager în autoturismul condus de femeia de 34 de ani, și conducătorul auto, în vârstă de 47 de ani, au suferit leziuni corporale ușoare. Aceștia au fost transportați la Spitalul Municipal Sebeș pentru a le fi acordate îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
sursă foto: ISU Alba.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)