Un accident rutier a avut loc miercuri, 27 aprilie, în jurul orei 14.25, între Crăciunelu de Jos și Blaj, pe DN 14 B. 

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, în jurul 14.15, pe DN 14 B, între localitățile Blaj și Crăciunelu de Jos, un bărbat de 52 de ani, din Blaj, în timp ce conducea o autoutilitară, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 54 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Publicitate

În urma accidentului, conducătorul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Știrea inițială

La fața locului intervin pompierii militari din Blaj. Potrivit reprezentanților ISU Alba în urma accidentului rutier trei persoane au fost rănite, dintre care una este încarcerată.

Publicitate

Toate cele trei victime sunt conștiente și vor fi transportate la unitățile medicale, în funcție de starea de sănătate. La fața locului pompierii intervin cu trei autospeciale.

Din datele inițiale, au fost implicate două autovehicule și era semnalată doar o persoană rănită.

Traficul a fost îngreunat în zona accidentului mai transmit polițiștii din Alba.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News