Eveniment
UPDATE: Accident rutier între localitățile Șugag și Săsciori. Două persoane au fost rănite
Două persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut joi seara, pe DN 67C între localitățile Șugag și Săsciori. Potrivit IPJ Alba, autoturismul s-a răsturnat pe carosabil.
Din primele informaţii, este vorba despre o mașină marca Renault înmatriculată în județul Sibiu. Bărbatul care se afla la volan nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul autoturismului. Alături de șofer se mai afla un pasager.
UPDATE: Potrivit IPJ Alba, “la ora 20.15, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN 67 C, în apropiere de localitatea Şugag, a avut loc un accident rutier.
Echipa de cercetare deplasată la fata locului a constatat că B.P., de 53 de ani, din municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67C, pe direcţia Şugag – Săsciori, la km 124, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pierdut controlul asupra autoturismului, care s-a răsturnat pe carosabil.
Conducătorul auto şi un bărbat de 35 de ani, din Sibiu, pasager în autoturism, au suferit leziuni corporale uşoare, au fost transportați la spitalul din Sebeş însă nu au rămas internaţi.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest a rezultat că în momentul producerii accidentului nu era sub influenţa alcoolului.”
Foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News