Eveniment
FOTO: ACCIDENT rutier la Alba Iulia. O persoană rănită după ce două mașini s-au lovit, în zona gării CFR
Un accident rutier s-a produs duminică după-amiaza, în jurul orei 14:50, în zona gării CFR din municipiul Alba Iulia. O persoană a fost rănită după ce două mașini s-au lovit.
Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, zona Gării.
Este vorba despre două autoturisme implicate în care se aflau șase persoane.
Salvatorii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor și o ambulanță SAJ.
Potrivit IPJ Alba, accidentul rutier s-a produs pe B-dul Ferdinand, în zona magazinului Penny.
UPDATE: Precizările IPJ Alba
La data de 12 mai 2024, în jurul orei 14.45, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit pe Bulevardul Ferdinand I din municipiu, unde a fost sesizată producerea unui accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat faptul că un tânăr de 16 ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autovehicul, pe direcția Alba Iulia-Sebeș, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un autoturism condus, din sens opus, de un bărbat de 39 de ani, din Alba Iulia.
În urma accidentului, tânărul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News