Câmpeni
UPDATE FOTO-VIDEO: ACCIDENT la Arieșeni. Un bărbat, rănit după ce s-a răsturnat cu mașina. A fost preluat de un elicopter SMURD
Un accident rutier s-a produs joi după-amiaza pe raza comunei Arieșeni.
Un bărbat a fost rănit după ce s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile.
UPDATE 3: Potrivit IPJ Alba, un bărbat de 41 de ani, din comuna Lunca, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe DN 75, în direcția Vârtop – Arieșeni, la kilomertrul 33+ 150 de metri a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un bazin din beton după care autoturismul s-a răsturnat.
În urma accidentului, conducătorul auto, care era singur în autoturism, a suferit leziuni corporale și a fost trasportat, cu un elicopter SMURD, la un spital din Oradea.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate.
UPDATE 2: Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Alba în colaborare cu Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Bihor au intervenit la un accident rutier petrecut pe DN 75 pe raza comunei Arieseni.
O personă de 41 de din județul Bihor a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părți carosabile.
La locul accidentului a mai intervenit un echipaj SMURD Beiuș.
Persona acidentată a fost predată unui elicopter SMURD.
UPDATE 1: Serviciul Județean Salvamont – Salvaspeo Bihor, care asigură serviciul de permanență în zona satului de vacanță Vârtop, a intervenit pentru ajutorarea victimei unui accident rutier produs pe DN 75, pe raza comunei Arieșeni, județul Alba.
Salvatorii montani bihoreni au intervenit, ca forță de prim-răspuns, la o solicitare a ISU „Unirea” Alba, sosită prin dispeceratul ISU „Crișana” Bihor.
Victima a fost rapid evaluată și imobilizată.
Se așteptă sosirea unui echipaj EPA – SMURD, luându-se în calcul și posibilitatea ca victima să fie preluată de elicopterul SMURD de la baza Arad.
Știrea inițială:
Potrivit IPJ Alba, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, joi după-amiaza, în jurul orei 16:45, în Arieșeni. În urma accidentului, conducătorul auto, un bărbat de aproximativ 40 de ani, a fost rănit.
Cercetarea la fața locului este în desfășurare.
foto, video: Salvamont Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News