Un accident rutier provocat de o femeie de 54 de ani din Bistra a avut loc luni, 19 octombrie. Femeia ar fi acroșat un autoturism staționat în afara părții carosabile.

Potrivit IPJ Alba, la data de 19 octombrie 2026, polițiștii Postului de Poliție Bistra au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de o femeie, în vârstă de 54 de ani, din localitatea Bistra.

În jurul orei 13:30, luni, 19 octombrie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Publicitate

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constat că o femeie, în vârstă de 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 75, pe raza localității Bistra, nu ar fi păstrat distanța laterală corespunzătoare față de un autoturism care staționa în afara părții carosabile, provocându-i avarii acestuia.

Publicitate

În urma testării femeii, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,96 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În vederea stabilirii alcoolemiei, femeia a fost condusă la spital.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.