Eveniment
UPDATE FOTO: ACCIDENT rutier la Decea. Un bărbat a fost rănit după ce a căzut cu motocicleta
Un accident rutier s-a produs duminică după-amiaza, pe raza localității Decea. Un bărbat a fost rănit după ce a căzut cu motocicleta.
Actualizare: Potrivit IPJ Alba, la data de 27 octombrie 2024, în jurul orei 15:20, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 1, la kilometrul 417+ 450 de metri, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări, a reieșit că un bărbat de 68 de ani, din Aiud, în timp ce conducea un motociclu, pe DN 1, la kilometrul 417+450 de metri, pe direcția de mers Cluj-Aiud, ar fi pierdut controlul motociclului și a căzut în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, bărbatul de 68 de ani a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știrea inițială
Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea masurilor specifice si prim ajutor medical la un accident rutier produs în localitatea Decea.
Este vorba despre o persoană care ar fi căzut cu motocicleta, politraumatizată.
Salvatorii intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
foto: ISU Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News