Eveniment
Accident rutier la Ocna Mureș. Un tânăr a ajuns la spital după ce două mașini s-au lovit, pe o stradă din oraș
Un accident rutier s-a produs joi, pe o stradă din orașul Ocna Mureș. Un tânăr de 21 de ani din localitate a ajuns la spital, după ce mașina în care se afla a fost lovită de un autoturism condus de un bărbat din județul Cluj.
Potrivit IPJ Alba, la data de 7 iulie 2022, în jurul orei 13:00, un bărbat de 36 de ani, din Mintiu Gherlii, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Cuza Vodă din Ocna Mureș, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din Ocna Mureș.
Vezi și UPDATE FOTO ACCIDENT GRAV pe Autostrada A10, sensul Alba Iulia – Sebeș: Trei adulți și un copil implicați. Două mașini făcute praf
În urma accidentului, conducătorul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Vezi și UPDATE FOTO ACCIDENT GRAV pe Autostrada A10, sensul Alba Iulia – Sebeș: Trei adulți și un copil implicați. Două mașini făcute praf
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News