Eveniment
UPDATE: ACCIDENT la Valea Lupșii. Doi tineri de 19 și 17 ani au fost răniți, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat

Un accident rutier s-a produs duminică seara, în jurul orei 19:45, pe raza localității Valea Lupșii. Un tânăr de 19 ani și o adolescentă de 17 ani au fost răniți după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în afara șoselei.
Actualizare: Potrivit IPJ Alba, în seara zilei de 19 ianuarie 2025, polițiștii din Baia de Arieș au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe DN 75, pe raza localității Lupșa, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un tânăr de 19 ani, din localitatea Luna, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 75, la kilometrul 90+800 de metri, pe direcția de mers Câmpeni-Turda, într-o curbă, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și o tânără de 17 ani, din orașul Iernut, județul Mureș, pasageră în autoturismul condus de tânărul de 19 ani, au suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Tânărul de 19 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știrea inițială

Potrivit IPJ Alba, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Valea Lupșii, un autoturism s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.
Din primele date, o persoană ar fi suferit leziuni corporale.
Potrivit ISU Alba, Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe raza localității Valea Lupșii.
Este vorba despre un autoturism implicat, posibil o persoană rănită, fără persoane încarcerate.
Salvatorii intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.
foto arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News