Eveniment
Accident rutier pe centura Alba Iuliei: Un bărbat de 54 de ani a fost lovit de o mașină și transportat la spital
Un accident rutier s-a produs marți dimineață, în jurul orei 6.00 pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un bărbat de 54 de ani a fost lovit de o mașină și transportat la spital.
T. N. de 54 de ani, din localitatea Ogra, județul Mureș, cioban, se deplasa neregulamentar pe sensul Sebeș-Teiuș și a fost surprins de un autoturism condus în aceeaşi direcţie de un bărbat de 49 ani din municipiul Deva.
În urma accidentului, ciobanul a suferit mai multe leziuni minore, a fost transportat la spital unde nu a rămas internat. Testul cu aparatul etilotest a stabilit că șoferul autoturismului nu a consumat alcool. Cercetările sunt continuate.
UPDATE: Potrivit IPJ Alba, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Alba Iulia au fost solicitaţi să intervină, marţi, 17.12.2013, ora 6.20, pentru soluţionarea unui accident de circulaţie ce a avut loc pe Șoseaua de Ocolire a municipiului reşedinţă de judeţ.
Din primele cercetări efectuate la locul producerii accidentului, s-a stabilit că Nelu T., de 54 ani, din judeţul Mureș, în timp ce se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă, pe sensul de mers Sebeş – Teiuş, a fost surprins și accidentat de un autoturism condus de Eugen P., de 49 ani, din municipiul Deva, care circula regulamentar din direcția Sebeș – Teiuș.
În urma producerii accidentului, pietonul a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul Județean Alba unde i s-a stabilit diagnosticul “TCC minor, escoriații faciale și piramidă nazală, traumatism hemitorace drept cu fractură arc costal”, fără a rămâne internat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior atât acestuia, cât și victimei li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News