Un accident rutier s-a produs luni dimineața, pe raza localității Lunca Târnavei, pe DJ 107. 

În accident au fost implicate un camion și un autoturism. În urma impactului, o persoană ar fi fost rănită ușor.

Cauza probabilă pentru producerea accidentului ar fi nepăstrarea distanței de siguranță în mers.

Publicitate

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, luni, în jurul orei 9.20, pe raza localității Lunca Târnavei, un tânăr de 28 de ani, din comuna Valea Lungă, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de autoutilitara din fața sa, condusă de un bărbat de 45 de ani, din comuna Axente Sever, județul Sibiu, intrând în coliziune cu aceasta.

În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.

Publicitate

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.