Un accident rutier s-a petrecut marți după-amiaza pe DN 1 Aiud-Turda lângă Mirăslău. Din primele date, un autoturism a intrat într-un cap de pod și s-a răsturnat.

Potrivit IPJ Alba, traficul rutier este îngreunat pe DN 1, la ieșire din Miraslău spre Decea, din cauza unui accident rutier.

Publicitate

Din primele date, un autoturism ar fi lovit un cap de pod și ar fi ieșit în afara carosabilului.

Trei persoane ar fi suferit leziuni ușoare.

La fața locului s-au deplasat și pompierii din Aiud și echipaj de ambulanță.

Intervin pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical.

UPDATE, ora 14.57: Este vorba despre un autoturism răsturnat, ieșit în afara părții carosabile, transmite ISU Alba. Două persoane sunt evaluate de către echipajele medicale prezente la locul solicitării.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

UPDATE 1: Potrivit IPJ Alba, în jurul orei 14.30, o tânără de 28 de ani, din municipiul Aiud, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, în afara localității Mirăslău, la kilometrul 418 +700 de metri, a pierdut controlul asupra acestuia și s-a răsturnat.

În urma accidentului, un tânăr de 18 ani, pasager în autoturism, a suferit leziuni corporale și a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internat în spital.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Publicitate