UPDATE: Accident la Şona. Şoferul unei maşini a pierdut controlul volanului şi a intrat în curtea fostului SMT
Potrivit IPJ Alba, şoferul maşinii nu a adaptat viteza de mers la condiţiile de drum, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului şi a intrat în curtea fostului SMT (Staţiunea Maşini Tractoare).
Bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral acut şi o fractură de piramidă nazală şi a rămas la spital pentru îngrijiri.
UPDATE: Potrivit reprezentanţilor IPJ Alba, accidentul s-a petrecut pe strada Gării din Sînmiclăuş. "Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că C.P.C., de 21 de ani, din comuna Şona, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra acestuia, intrând în curtea unei ferme, după care a intrat în coliziune cu un depozit de cereale. În urma accidentului, conducătorul auto a suferit leziuni în zona capului, fiind transportat la Spitalul Judeţean Alba pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate."
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)