Actualitate
Acţiune a Poliţiei la Blaj şi în localităţile limitrofe. Amenzi de peste 23.000 de lei, bunuri confiscate şi permise reţinute
Poliţiştii din Blaj au dat, joi, amenzi de peste 23.000 de lei, după o acţiune pentru siguranţa publică. Au confiscat bunuri şi au reţinut permise de conducere. Peste o sută de persoane au fost legitimate, alte 180 de maşini au fost controlate, verificări fiind derulate şi la 20 de firme.
Potrivit IPJ Alba, în 13 iulie, poliţiştii din Blaj sprijiniţi de jandarmii din cadrul Secţiei de Jandarmi Blaj au desfăşurat o acţiune pentru menținerea unui climat de siguranță publică, descurajarea acțiunilor violente, prevenirea și combaterea fenomenului infracțional.
Pe parcursul zilei au acţionat 24 de poliţişti, care au legitimat 146 de persoane, au controlat 180 de autoturisme, 20 de societăţi comerciale şi 3 obiective asigurate cu pază.
De asemenea, au fost constatate 4 infracţiuni în flagrant (furt de carburanți, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat) şi au fost aplicate 108 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 23.205 lei.
Dintre abaterile contravenţionale, au fost aplicate 72 de sancţiuni la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 21 de sancţiuni la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 11 la Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 3 la Legea nr. 145/2014 şi una la Legea nr. 8/1996 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.
Totodată, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 728 lei, astfel: 120 litri de alcool, 232 kg de legume-fructe, 20 litri de băuturi răcoritoare şi alte bunuri.
Poliţiştii din Blaj au reţinut 2 permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News