Connect with us
Publicitate

Actualitate

Acţiune a Poliţiei Rutiere Alba: Peste 150 de şoferi amendaţi şi 11 permise reţinute, în weekend. Un conducător auto, prins cu alcoolemie de peste 2 mg/l

Publicat

actiune poliita Poliţia Rutieră Alba a organizat, în weekend, o acţiune de combatere a conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului. Polițiștii au depistat opt persoane care conduceau sub influența alcoolului, au aplicat amenzi în valoare de peste 30.000 de lei și au reținut 11 permise de conducere. Unul dintre şoferii identificaţi în trafic, din comuna Mihalţ, conducea o maşină cu peste 2 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Vineri şi sâmbătă, polițiștii rutieri din Județul Alba, sprijiniți de polițiștii de ordine publică din cadrul secțiilor de poliție rurale, au organizat o acțiune ce a avut drept scop depistarea conducătorilor auto care urcă la volan, după ce au consumat alcool.

Cu ocazia acestei acțiuni, pentru abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice, polițiștii au aplicat 159 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 31.365 lei. Dintre acestea, cinci au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului.

Totodată, au fost reținute 11 permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare și au fost constatate patru infracțiuni la regimul rutier, din care trei de conducere sub influența alcoolului și una de conducere fără permis.

Vineri, 29 ianuarie, în jurul orei 19.55, polițiștii rutieri din Teiuș l-au depistat pe M.N., de 47 de ani, din comuna Mihalț, județul Alba, în timp de conducea un autoturism prin comuna Mihalț, fiind sub influența alcoolului. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 2,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Aiud unde i-au fost recoltate mostre de sânge, in vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot vineri, în jurul orei 22.15, pe strada Henri Coandă din municipiul Alba Iulia, polițiștii Serviciului Rutier l-au depistat pe T.I., de 65 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Vineri seara, în jurul orei 20.10, lucrători polițiștii rutieri din Aiud l-au depistat pe O.B.D., de 35 de ani, din municipiul Aiud, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului. Valoarea indicată de aparatul etilotest, în cazul său, a fost de 0,80 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Aiud unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorii auto depistați conducând sub influența alcoolului, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Recomandări de la Poliţia Rutieră pentru şoferi:

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate