Acțiune a Poliției Rutiere pe DN7 în Alba și Sibiu, pentru reducerea accidentelor. Recomandări pentru șoferi
Poliția Rutieră acționează sâmbătă, 18 aprilie, pe DN7, în județele Alba și Sibiu, în zonele identificate cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere. Șoferii sunt atenționați să respecte regulile de circulație.
Acțiunea se va desfășura în intervalul orar 14.00–18.00.
Vor fi în trafic polițiștii rutieri, alături de polițiști de ordine publică și de la alte instituții, pentru acțiuni preventive și de control pe DN 7.
Acțiunile au ca scop:
- reducerea riscului rutier
- prevenirea accidentelor
- asigurarea unui climat de siguranță pentru toți participanții la trafic, inclusiv pentru conducătorii auto aflați în tranzit pe această arteră intens circulată.
”Recomandăm conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte normele rutiere și să adapteze viteza la condițiile de drum și trafic”, transmite IPJ Sibiu.
Acțiuni în sistem e-Sigur în Alba
Polițiștii rutieri din Alba acționează sâmbătă, 18 aprilie, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba.
Sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR folosește dispozitive radar, montate pe trepiede mobile. Acestea surprind, în timp real, vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care încalcă alte reguli de circulație, potrivit IPJ Alba.
Proprietarii vehiculelor vor primi un document la domiciliu și vor trebui să comunice, conform procedurilor legale, cine a condus autoturismul în momentul constatării contravenției.
Obiectivul implementării acestui sistem și al tuturor acțiunilor desfășurate de polițiști îl constituie prevenirea evenimentelor rutiere și protejarea tuturor participanților la traficul rutier.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)