Actualitate
Acțiune a polițiștilor din Alba: Amenzi de peste 20.000 de lei pentru pietoni și șoferi. Recomandări de la IPJ
În săptămâna precedentă, poliţiştii rutieri din judeţul Alba au sancţionat 390 de pietoni care s-au angajat în traversarea neregulamentară a drumului public şi 32 de conducători auto care nu au acordat prioritate pietonilor. Totodată au fost aplicate sancțiuni în valoare de peste 20.000 de lei. Poliţia recomandă, tuturor participanţilor la trafic, respectarea tuturor regulilor de circulaţie rutieră.
În perioada 2 – 8 noiembrie, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor în care sunt implicaţi pietonii.
Poliţiştii au depistat şi sancţionat contravenţional 390 de pietoni care s-au angajat în traversări neregulamentare şi 32 de conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a străzii.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 20.895 lei.
Poliţia Română acţionează permanent pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice, siguranța pietonilor constituind una dintre prioritățile polițiștilor.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii, prin Poliția Română, Ministerul Afacerilor Interne a inițiat campania „Nu trece dincolo!”. Astfel, polițiștii desfășoară acțiuni în trafic pentru conștientizarea pietonilor asupra necesității respectării normelor rutiere și a conducătorilor auto asupra consecinţelor neacordării priorităţii de trecere pietonilor.
Recomandări pentru pietoni:
– Traversați numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de strada!
– Nu traversați prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!
– La orice traversare, opriți-vă în afara parții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou!
– Apreciați corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și luați în calcul ca atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteza ridicat trebuie sa fiți mai prudenți!
– Traversați perpendicular pe axul drumului, în pas vioi – drumul cel mai scurt ce reduce timpul de expunere la pericol!
– Dați șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare!
– Când traversezi prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate – este responsabilitatea dumneavoastră să vă asigurați. Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști!
– Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față!
– Respectați întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor) și nu circulați pe drumurile publice daca ați consumat alcool – posibilitatea de a fi accidentat crește semnificativ.
– Fiți prudenți pe vreme rea sau întuneric! Pentru a fi vizibili, purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante!
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Marius
luni, 09.11.2015 at 17:43
Salut aceasta acțiune a Politiei Romane! Urmatorul pas inteligent ar fi o actiune pentru biciclisti.Speram ca astfel va fi mai multa disciplina in trafic.