Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Acţiune a poliţiştilor din Alba pentru combaterea delictelor silvice. Au fost aplicate amenzi de 12.000 de lei

Publicat

Poliţiştii din Alba au efectuat în aceste zile o amplă acţiune pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, în special pe raza municipiilor Aiud şi Sebeş. Controalele s-au soldat cu amenzi în cuantum de 12.000 de lei şi confiscarea cantităţii de material lemnos identificat.

În perioada 9-10 aprilie, poliţişti ai Serviciilor de Ordine Publică şi Investigare Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu specialiști din cadrul I.T.R.S.V. Cluj Napoca și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Alba, au desfășurat o acțiune ce a vizat prevenirea şi combaterii delictelor silvice, pe raza municipiilor Aiud şi Sebeş, precum şi a localităților învecinate acestora.

Cu ocazia controlului efectuat la o societate comercială din Aiud, care are ca obiect de activitate prelucrarea lemnului, s-a constatat că aceasta a comercializat în mod ilegal, cantitatea de 73,75 mc material lemnos, de esenţă fag şi răşinoase.

Faţă de administratorul firmei a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform art. 19 al.1, lit. a din Legea 171/2010, cu amendă în valoare de 10.000 lei, precum și măsura complementară a confiscării valorice a cantității totale de 73,75 mc material lemnos, în valoare de 11.198 lei.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, miercuri, la ora 15.20, pe DJ 167C, pe raza localității Tău, comuna Șugag, a fost depistat C.N., de 23 de ani, care transporta cu o autoutilitară, cantitatea de 46,89 metri cubi material lemnos, de esență rășinoasă, care nu corespundea din punct de vedere cantitativ și calitativ cu datele înscrise în avizele de însoțire prezentate la control.

Față de conducătorul autoutilitarei a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată şi predată în custodia Ocolului Silvic Sebeş.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax