Connect with us
Advertisement

Eveniment

Acţiune a polițiștilor din Alba pentru creşterea siguranţei rutiere. Mai mult de jumătate din sancțiuni, pentru viteză excesivă

Publicat

Polițiștii din Alba au organizat pe drumurile din județ, în perioada 23 – 29 octombrie 2023, o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au fost aplicate peste 500 de sancțiuni, dintre care majoritatea pentru depășirea limitei legale de viteză.

38 de șoferi s-au ales cu permisul suspendat.

Potrivit IPJ Alba, în perioada 23 – 29 octombrie 2023, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului județ, o acțiune ce a avut ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea și sancționarea participanților la traficul rutier care nu respectă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

În această perioadă, au fost aplicate 510 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, din care 387 pentru depășirea limitei legale de viteză, 4 pentru neacordare de prioritate vehiculelor, 5 pentru neacordarea de prioritate pietonilor, 74 pietonilor care nu au respectat regulile privind traversarea sau circulația pe drumurile publice și 36 bicicliștilor care au săvârșit abateri de la
normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Dintre sancțiunile pentru viteză, 11 au fost aplicate unor conducători auto care au depășit cu peste 50 de kilometri pe oră limita legală, iar două unora care au depășit cu peste 70 de kilometri/oră limita legală.

Complementar sancțiunilor aplicate, cuprinse între 9 și 20 de puncte amendă (1.305 – 2.900 lei), conducătorilor auto le-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90, respectiv 120 de zile.

38 de conducători auto s-au ales cu permisele de conducere suspendate

Altor 38 de conducători auto le-a fost suspendate permisele de conducere pentru conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise (13), neacordarea de prioritate vehiculelor (4), neacordarea de prioritate pietonilor (5), sau alte abateri de la regulile privind circulația pe drumurile publice (16).

Au fost retrase 46 de certificate de înmatriculare, din care 11 pentru defecțiuni tehnice, 29 pentru lipsa inspecției tehnice periodice și 6 pentru lipsa RCA.

În această perioadă, au fost constatate 23 de infracțiuni la regimul rutier.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement