Connect with us
Publicitate

Actualitate

Acțiune a polițiștilor din Sebeș: Peste 100 de șoferi au fost testați, în weekend, cu aparatul etilotest

Publicat

Peste 100 de conducători auto au fost testați, privind consumul de alcool, la sfârșitul săptămânii trecute, de către polițiștii din Sebeș. Doi dintre aceștia au urcat la volan după ce au consumat alcool. Poliția rutieră reaminteşte că şofatul este incompatibil cu consumul de alcool.

Potrivit IPJ Alba, în perioada 4 – 6 februarie 2022, Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sebeș a organizat o acțiune pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive precum și pentru depistarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța traficului rutier și se angajează în depășiri neregulamentare.

Polițiștii rutieri au fost sprijiniți de polițiștii de ordine publică și de cei din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sebeș.

Cu ocazia acțiuni, 119 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, pentru doi dintre aceștia rezultatul fiind pozitiv.

Pentru alte abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale. Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

Polițiștii rutieri reamintesc conducătorilor auto că şofatul este incompatibil cu consumul de alcool şi le readuce în atenţie câteva aspecte legate de aceasta.

  • Conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice are efecte deosebit de periculoase, întrucât alcoolul încetineşte timpii de reacţie, creează dificultăţi în aprecierea vitezei şi a distanţelor, îngreunează mişcările şi scade capacitatea de concentrare.
  • Şansele de a fi implicat într-un accident rutier cresc în mod semnificativ în cazul în care s-au consumat băuturi alcoolice.
  • Potrivit prevederilor legale, persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă. Pe timpul cercetării penale, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.
  • În cazul în care conducătorul auto prezintă o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie contravenţie şi este sancţionată cu 9 până la 20 de puncte amendă, iar ca sancţiune complementară se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
  • În ceea ce priveşte refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, acestea se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate