Connect with us
Advertisement

Eveniment

Acțiune a polițiștilor din Vințu de Jos: În câteva ore au dat aproape 130 de sancțiuni de peste 8.000 de lei. Ce au verificat

Publicat

În doar o singură zi, polițiștii din Vințu de Jos au organizat alături de polițiștii de la rutieră o acțiune pentru depistarea șoferilor care conduc beți sau sub influența drogurilor. 

În urma acțiunii au fost aplicate 127 de sancțiuni în valoare de peste 8.000 de lei.

Potrivit IPJ Alba, la data de 23 iulie 2021, între orele 10.00 – 18.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au organizat, pe raza de competență, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier, o acțiune pentru impunerea unui climat de disciplină în rândul participanților la trafic și depistarea celor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substante.

Astfel, în urma controalelor desfășurate polițiștii au aplicat 127 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 8.910 lei.

Complementar sancțiunilor, față de doi conducători auto a fost luată măsura reținerii permisului de conducere, dintre care unul pentru consumul de alcool.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement