Actualitate
Acţiune a poliţiştilor în zona Galda de Jos: Şase bărbaţi cercetaţi pentru tăiere ilegală de arbori şi amenzi pentru abateri contravenţionale
În urma unei acțiuni de menţinerea climatului de siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea infracțiunilor silvice, polițiștii din Alba au aplicat amenzi în valoare de aproape 3.500 de lei și au identificat 6 bărbaţi care au tăiat ilegal arbori din pădurea Composesoratului Întregalde.
Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Galda de Jos, împreună cu poliţiştii Posturilor de Poliţie Meteş, Întregalde, Ighiu şi Cricău şi lucrători silvici au organizat, miercuri, o acţiune ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea infracțiunilor silvice.
Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au constatat 37 de abateri contravenţionale, pe care le-au sancţionat cu amenzi în valoare de 3.360 lei şi au identificat 6 persoane despre care există suspiciunea că au comis infracțiunea de tăiere ilegală de arbori.
În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că în perioada iunie – august 2013, şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 65 de ani, toţi din comuna Întregalde, au tăiat fără drept şi sustras din pădurea Composesoratului un număr total de 44 de arbori de esenţă fag.
Faţă de cei şase bărbaţi, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național.
Tot în cadrul acţiunii de miercuri, la ora 19,15, poliţiştii Postului de Poliţie Meteş au depistat, pe DN 74, o autoutilitară încărcată cu cherestea de esenţă răşinoasă, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale de provenienţă şi transport. Şoferul autoutilitarei a fost sancţionat contravenţional, iar materialul lemnos, în valoare de 1.500 de lei, a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News