Eveniment
Acțiune a polițiștilor, jandarmilor și a Gărzii de Mediu, la Sebeș. Percheziții domiciliare și amenzi de peste 60.000 de lei
Polițiștii, jandarmii și Garda de Mediu din Alba au efectuat miercuri, 5 noiembrie, o acțiune în municipiul Sebeș pentru prevenirea, descoperirea și combaterea faptelor antisociale la regimul mediului.
Potrivit IPJ Alba, la data de 5 noiembrie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, polițiști locali din municipiul Sebeș și specialiști ai Gărzii de Mediu, au organizat o acțiune, pe raza municipiului Sebeș, care a avut drept scop menținerea prevenirea, descoperirea și combaterea faptelor antisociale la regimul mediului.
Polițiștii din municipiul Sebeș, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul a două dosare penale ce au ca obiect săvârșirea infracțiunilor de incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect și furt calificat.
În cadrul activității desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 63 de verificări de persoane și 44 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 47 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 62.025 lei.
De asemenea, acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News