Eveniment
Acțiune a polițiștilor și jandarmilor din Alba: amenzi de aproape 24.000 de lei. Sute de persoane și autoturisme, verificate
Polițiștii și jandarmii din Alba au dat amenzi în valoare de aproape 24.000 de lei, în urma unor acțiuni derulate marți. Zeci de șoferi au fost testați privind consumul de alcool sau droguri la volan.
Potrivit IPJ Alba, marți, 29 august 2023, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 345 de persoane și au fost verificate 203 de autovehicule.
Au fost constatate 137 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 23.550 lei.
Au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și au fost reținute 2 permise de conducere.
Au fost efectuate 52 de testări privind consumul de alcool și droguri, iar polițiștii au constatat 9 infracțiuni.
Acțiune informativ-preventivă
Acțiunile desfășurate au avut și o componentă informativ-preventivă prin care polițiștii le-au reamintit conducătorilor auto noile modificări legislative în materie penală.
Conducătorii auto au fost conștientizați în legătură cu riscurile reprezentate de conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului sau a drogurilor și au fost informați în legătură cu modificările legislative recente, care se referă la faptul că persoanele care conducând fără drept, sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, provoacă accidente rutiere, soldate cu decesul vreunei persoane, vor fi condamnate cu executarea pedepsei.
Deci, în cazul acestora nu este posibil ca instanța de judecată să dispună suspendarea executării pedepsei.
La art. 91 din Legea nr. 286/2009 – Codul Penal, a fost introdus aliniatul 3 ind. 1, potrivit căruia „nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art.192, alin. 2 și 3, dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau art. 336”, au precizat reprezentanții IPJ Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News